marți, 8 august 2017

FINE!..

Gata!....Vine o zi când trebuie sa spui,rămas bun...Acest blog a fost o încercare de conturare a unor vise evident refulate.A sosit momentul să spun adio..Posibil sa deschid alt blog,din moment ce scrisul rămâne un hoby  greu de eliminat din palmaresul sufletului meu.Adio toamna albastra.!O alta pagina a destinului se închide și evident cum orice inceput are un sfârșit sigur  ,orice sfârșit posibil să nască un alt inceput.
Cam atât..adio!

sâmbătă, 25 februarie 2017

Vine primavara!..




Calendaristic ar mai fi vreo câteva zile până ce noul anotimp îşi va ocupa tronul, în realitate primăvara îşi face loc uşor,uşor,  printre faldurile terrei şi chiar de iarna mai are ceva răbufniri (deh,bătrână capricioasă),soarele măreţ îi cam dă vânt spre poli desigur.Dimineaţă am deschis fereastra şi m-am îmbătat de aerul proaspăt oxigenat venit din univers.Se pornise o hărmălaie de glasuri cosmopolite ale necuvântătoarelor şi în timp ce îmi sorbeam cafeaua ascultam zâmbind nerăbdarea bietelor animăluţe dar şi ale înaripatelor să scape de frigul pe care l-au îndurat aşa de multă vreme.Un cocoş de prin nu ştiu ce curte striga cucuriguu de mai să-şi dea plămânii afară din piept,un motan rătăcit miorlăia sacadat în găsirea unei pisicuţe de prin vecini,vrăbiile făceau o zarvă de ziceai că s-au luat la bătaie,iar câinii se porniră a lătra în limba lor exprimându-şi veselia că primăvara a sosit.Personal,nici nu ştiu dacă să mă bucur sau să mă întristez.Sigur aberaţie,cine nu aşteaptă primăvara,dar mă gândesc cu uşoară nemulţumire la zilele când vremea va fi ploioasă când umbrela trebuie să o car zilnic ptr.că altfel când mi-e lumea mai dragă pot deveni  autoarea unui duş în aer liber.Să mai amintesc de furia cerului când cu trăznete şi fulgere va spinteca văzduhul?.Dar asta este.. sunt om şi nu mă pot opune eu universului.
            

luni, 5 decembrie 2016

Ajun de sărbători......



.....Un ajun de sărbătoare, care în urmă cu patru ani mi-a modelat axa destinului în centre concentrice bulversîndu-mi existenţa şi făcându-mă să fraternizez cu frunzele purtate de vânt prin văzduh,cu scurte aterizări pe terra.
    Deşi se spune că timpul le rezolvă pe toate,totuşi nu poate atenua rănile din suflet cauzate de ținta unor arme ale unei lumi nevăzute care neobosită şi le testează pe orice muritor care îndrăzneşte să creadă în nemurire şi în moştenirea unui colţ de rai.Viaţa merge înainte,aşa se spune,mie însă-mi dă senzaţia unui" repetitio" obositor.O rotire într-un cerc,un carusel de necontrolat.Singura constantă rămâne lupta unui suflet care încercă a se lega de orice motiv să aducă liniștea ,speranța și frumosul într-o cămăruță a inimii,ignorând  gerul și viscolul  iernii,ce pune stăpânire atât real cât și metaforic pe orice spațiu, acolo unde soarele nu mai are putere să lumineze.
   Și totuși oamenii vor găsi  mereu prilej de bucurie, fie ea reală sau iluzorie pentru a trăi o clipă nemurirea universului, inventând tot felul de ocazii ptr.așa ceva...La sfârșit de an vor împolei brazi vor împodobi orasele cu milioane de beculețe multicolore ,vor petrece,vor face schimb de daruri și  vor uita o clipă că neantul nu ține cont de nimic și  pândește după colț secunda lui de glorie.
    Încep sărbătorile de iarnă..deci....să ne iluzionăm...  "La mulți ani!"....
  

        

   
 
       

marți, 22 noiembrie 2016

Cugetare..


     Tânjim după ce nu avem,iar când avem nu prețuim.Abia după ce se consumă ciclul între ce am avut și ce s-a consumat,ne dăm seama ce am pierdut.Traim sub doua dimensiuni,una a ce ni se pare ca este,alta a ceea ce am dori să fie.Expresia ,dumnezeu îți dă dar nu-ți bagă în traistă,am înțeles-o f.târziu.Și din păcate pentru noi este tocmai traista.Tocmai ce avem în ea.Pentru că niciodată nu vom fi mulțumiți când dorințele ni se împlinesc.Personal posed ceva paradoxuri.De exemplu:iubesc marea,dar nu-mi place să mă arunc în ea.Îmi place muntele,dar nu am dorința de a-l excalada.Ador viața dar nu am curajul să iau totul de la ea.Am libertate,dar nu mă folosesc de ea.Sigur cine mă ascultă îmi va spune că degeaba trăiesc.Absurd!.În acest caz sălile de teatru și de cinema ar fi goale,iar cărțile nu ar mai avea cititori.Concluzia! ..fac parte dintre spectatori.Sunt un spectator fidel al acestei planete prin suflarea pe care mi-a dat-o dumnezeu și mă tem de ultima clipă în care se va îndeplini această expresie înțeleaptă din popor,”domul a dat,domnul a luat”

sâmbătă, 15 octombrie 2016

La dietă....


    Am intrat la o dietă scurtă de slăbire ,dar nu prea sunt sigură că o și pot susține până la termen.
Vecina de deasupra apartamentului meu fiind o gospodină desăvârșită ,iar face ceva la cuptor.Vine o aromă de prăjitură de casă năucitoare.pas să mai fac ceva....mușc dintr-un măr zemos,citesc o carte dar nici gand să mă  concentrez....simțul olfactiv încearcă să-mi schimbe traiectoria.Adică să-mi anulez dieta.Nu o voi abandona!... ,nu că nu aș ceda ci pt.că nu am ce-mi trebuie iar să merg să cumpăr devine un efort destul de mare pt.mine dacă azi mi-am propus să nu fac nimic.Deci să ne concentrăm.Nu se poate!... vine un miros de omletă cu ceapă amețitor.Offf!..bine că nu am ceapă în casă,mai ales verde cum e bună la omletă.
     În fine  îmi iau gândul...trecem la ceva mai pragmatic.Las cartea din mână pentru că între timp mi-amintesc cum că am promis cuiva să-i dau o carte de citit,dar pe care din întâmplare se pare că am dat-o cuiva sau mi-a subtilizat-o cineva la curățenia din primăvară,că nu mai dau de ea neam.Am ”scanat”de vreo trei ori la rând cotorul cărților din  bibliotecă ,doar doar o voi regăsi.Nimic!Așa mi se întâmplă când vreau să scap de lucruri din casă.Pentru că locuiesc la un apartament din vremuri apuse unde spațiul nu a fost conceput decât strict pt.o viață simplă  și munca tovarășilor care clădesc o societate multilateral dezvoltată...Nu, că înebunesc!..... intră pe fereastră miros de friptură,bănuiesc cum că pregătește una cu sos de roșii și usturoi că aroma acesteia pătrunde până-n mijlocul camerei...
   Gata,deja știu meniul complet de azi al vecinei.Ca să nu cedez totuși tentațiilor,mă concentrez pe soarta acestei femei dar și pe a majorității oamenilor ajunși la vârsta a treia.
   Doamna de mai sus,are venerabilă vârstă de 80 de ani.De statură mignonă și foarte sprintenă ptr.povara anilor ce-i duce,impresionează prin capacitaea de a trece peste greutățile vieții ,fără să se vaite fără să se plângă.O cunosc de aproape zece ani de când m-am mutat aici.Nu stă decât lunile de vară împreună cu soțul,iarna pleacă în capitală.Apartamentul este deosebit de curat și mobilat cu mult gust.Sigur că anii tinereții nu și i-a irosit în van.Atât ea cât și soțul ei au învăţat,au muncit ,au ocupat funcții importante și au ieșit la pensie senini şi preocupaţi de a-şi petrece restul vieții împlinindu-şi visurile (majoritate utopice)prin care se crede că la pensie se trăieşte paradisul iar preocuparea principală este de a vizita lumea şi de a fi mereu fericit.
    Ceea ce nimeni nu înțelege însă,este că viața (într-adevăr bine a zis cine a zis), pentru unii este mumă,ptr.alții ciumă.Și din păcate cam pt.puțini este mumă şi ptr.majoritate, ciumă.După cum spuneam familia despre care vorbesc a avut o viață de invidiat.Însă de cum au ieșit la pensie ,firul binelui s-a rupt.Un accident vascular al soţului a întrerupt visul ce părea împlinit.
   Viața acestei femei a luat o întorsătură dramatică.Sunt aproape douăzeci de ani deja,de când cu eforturi supraomenești,ține boala soțului ei în frâu,cu episoade în care acesta cade la pat,cu perpetue vizite la spitale și pe la medici,cu stresul și alergătura încolo și încoace ptr.întreținerea gospodăriei.O admir f.mult și simt mereu un gol în suflet când mă gândesc cum că finalul previzibil va veni şi un capitol de viaţă se va încheia după atât de mult zbucium şi speranţe deşarte în a învinge boala,un alt blestem pe capul omului afară de bătrâneţe şi de moarte pe care trebuie să le înfruntăm..
 Din păcate savanții au descoperit medicamente care să prelungească viața,dar mai bine inventau soluții care să ușureze durerile crunte de dinaintea morții fiecăruia așa fel încât să nu devenim povară pt.cei sănătoși si să sfârșim în liniște și pace,din moment ce ne naștem cu condamnarea la moarte pe piept.
  Miresmele s-au estompat,eu servesc alt măr din fructiera de porţelan albastru(ura!..,dieta continuă..) şi mă întorc la lectura întreruptă şi la viaţa mea simplă de zi cu zi.
   
         

luni, 19 septembrie 2016

Toamna nu-i ..ca vara!...


     Toamna nu-i ca vara,dar cum de la un timp toate parcă au luat-o anapoda,am început să mă îndoiesc de orice adevăr care ar trebui să fie adevăr.Dis de dimineață m-am trezit într-o orchestratie a naturii dezlănțuită prin fulgere ce spintecau cerul și tunete răzlețe care păreau că vor să bombardeze orașul care moțăia încă prin împărăția viselor.Ploaia a început să răpăie întregind firesc notele muzicale de pe portativul solfegiului nevăzut dar simțit cu atât de multă plăcere prin aerul rarefiat ce pătrunde prin fereastra larg deschisă.Zici că suntem în plină vară.
       Până și trandafirul care părea că s-a dus în lumea tăcerii a înflorit a doua oară legănându-și cele câteva flori sub dușul rece al ploii repezi.Mi-a  trecut scurt prin cap,”nimic nu e ce pare a fi”,o expreise celebră pe care mi-o spun ca pe o mantră ori de câte ori nu-mi pot explica diferite fenomene fie ale naturii reale fie ale celei umane .
        Nu mai era chip să mai dorm,așa că buimăcită de ora matinală la care a trebuit să mă trezesc instant,mi-am adunat gândurile și evident mă chinuiam să-mi amintesc visul din noapte care a zburat cu primul tunet ce a invadat locația în care mă aflu.Am renunțat și la acest exercițiu de memorie matinal și mi-am amintit că din puținele prietene rămase iată că mai pleacă una.În câteva zile va părăsi orașul(nu se știe încă dacă definitiv sau provizoriu) și firesc ne-am dat întâlnire la o cafea ptr.a dezbate  hotărâra ce a luat-o.Ea totdeauna a mizat pe sfatul meu dar niciodată nu l-a urmat.Știu că va face numai ce-i dictează starea emoțională ,ca  orice om vulnerabil de altfel.
           Nu am nici eu viața aranjată cum mi-aș fi dorit nici ea nu se poate lăuda cu așa ceva deși ea chiar a luptat împotriva curentului mai mult decât mine,dar din păcate a eșuat lamentabil,posibil totuși ca această schimbare de macaz să o ducă spre împlinirea visului său de taină.Deși mă îndoiesc ptr.că deseori mai târziu,poate fi prea târziu.Dar cum să gestionăm acest aspect,cum să schimbăm noi traiectoria timpului și speranța că suntem nemuritori când orice am face, copilăria tinerețea  bătrânețea și moartea  sunt asemeni anotimpurilor care succed una alteia pe acest pământ neținând cont de voința oamenilor.
   Bună teoria lansată ,”acceptă-ți condiția”.
        Dar asta presupune o reușită doar în cazul în care și destinul este binevoitor cu tine.Singurătatea de care fugim cu toții și care ar trebui să fie un aliat plăcut al fiecăruia dintre noi ținând cont de ideea că fiecare se naște și moare singur,devine o penitență greu de dus dar și periculoasă ptr.că din dorința de a nu fi singur faci alegeri care te pot duce spre prăpastie. Acesta este motivul principal pe care-l vom discuta la întâlnire,poate ultima pe lumea asta.Sper să-i fie bine.
    Și poate să-mi demonstreze și mie, că lupta ei zadarnică de zeci de ani în a-și găsi liniștea și lipsa grijei zilei de mâine nu a fost în zadar.
  Bine măcar că speranța moare odată cu noi...dixit!
          
              

duminică, 7 august 2016

.............

   După o lungă pauză de blog,timp în care printr-un ”accident” am reușit să-mi pierd toate datele din p.c.salvate pe două stikuri virusate și pe care habar nu am cum să le reconstitui,după ce și laptopu-lui  pe care îl foloseam în stocarea diferitelor informații ,i s-a dus tastatura neputându-se formata deci nici repara cumva,am reușit să intru puțin pe aici să mai îmi scriu ceva în ideea de a nu se crede că mi-am abandonat cumva domeniul virtual,obținut cu ceva ani în urmă gratis.Mai ales că nu se știe și cât va mai fi gratis,din moment ce mai peste tot pe unde am conturi au început să-mi ceară bani dacă vreau să mai scriu ceva.Partea proastă este că mai sunt și blocate în ideea că nu mai pot șterge nicicum contul respectiv.Așa că mi-am zis să mai profit un pic de acest respiro și să-mi mai aștern gândurile pe aici.Cineva spunea cum ca este bine ca în fiecare zi să-i scriem lui Dumnezeu câte o scrisoare.Mi s-a luminat mintea deodată,ei bine,lasă că, oricum încă este luminată dar nu prea știu în ce emisferă,și mi-am zis,uite revelație,dacă tot observ că oricui încerc să mă destăinui sunt tratată cu ignor,hai să arunc vorbe la văzduh.Mai dau totuși o circumstanță atenuantă interlocutorului gândind,ca posibil să fie o iluzie personală ,oamenii să posede autism la purtător iar eu să vorbesc de-a surda.Buuun...!
   Așa că,imediat mi-am făcut un plan.În fiece dimineață la cafea,voi scrie către cel de sus o scrisoare.Secretul cică, este să o scrii ”de mână”(nu de mână cu cineva,ci acolo pe foaie albă de hârtie,cu pix, stilou sau poate creion,mă rog la alegere(uite unde era liberul arbitru pe care tot îl combat eu în orice discuție fie prin argumente fie prin meditație și nimeni nu mă ia în seamă).Mă reped la topul de coli de hârtie,dar.. pauză,un gând îmi străfulgeră;”scriu eu pe ele dar ce fac apoi,le arunc la coș sau le ard?”.Că de ținut în vreun dosar nu poate fi vorba.Cineva le va găsi și le va citi,nu?.Sau, împrăștiată cum sunt,le voi împrăștia eu singură în vreo zi în care fac ordine,sau le voi pune bine,atât de bine precum unele documente de care nu dau de ele de mult timp pt.că am uitat pe unde le-am pus.Și cu proiectul în gând și cu ceașca aburindă de cafea încep un dialog mental eu cu mine sau eu cu dumnezeu.....”scrisoarea I”..zici că-s Eminescu...Bună dimineața,Doamne!.Azi este o zi minunată (pentru tine desigur,că pentru mine habar nu am cum va fi)spune-mi te rog ce anume preferi,coala de hârtie,caietul,sau internetul că tot ne-ai băgat în ceață cu aceste nisipuri mișcătoare virtuale de după revoluție?!.Pauză!..nici un răspuns,nici o idee..bine uite că există din moment ce scriu aici și abordez acest subiect.Însă,firesc,nu pot scrie la vedere tot ce sufletul meu ar dori să afle.Îți voi scrie în gând..mă gândesc.Iar nu-i bine că după ce aștern un cearceaf de cuvinte,uit ce ți-am spus..sau mă rog ce mi-aș dori eu să-mi oferi în timpul apropiat.Cum să-mi dau seama că m-ai auzit?!...Hm.!Privesc plictisită pe fereastră precum pisica din imagine.Trecători,oameni grăbiți,sau nu,toți cu gândurile lor, toți vorbind cu Tine..Unde să-mi mai încapă și mie ceașca de cafeluță plină de arome amestecate cu dorințe?Abandonez..E duminică, e soare, pe la mare am fost,afară adie un vânt ușor rece,semn că vara e pe sfârșite,bine că de fapt nici nu știu dacă a fost vară și schimb gândul.Voi mai pierde o zi făcând planuri,ocolind răspunsuri,pierzând timpul care după ce că-i scurt are destule falii nefolositoare,ascult fără interes o emisiune unde clarvăzători,prezicători,numerologi și astrologi,dau ca sigur venirea vremurilor grele,vremuri ce fost-au de milenii la fel,cu crize financiare,politice,cutremure,inundații,etc...dar precum proverbul câinii latră,caravana trece,până la urmă doar dumnezeu este cel care le contolează pe toate,sau poate nu, omul se supune acestor torente ale vieții fie că vrea fie că nu și viața merge înainte!....Cam atât pt.azi..și mâine e  o  zi!.

miercuri, 9 decembrie 2015

răsfoind pagini de jurnal...



    De foarte multe ori am avut intenția să-mi radiez blogul.Dar datorită a două dintre multele și marile mele defecte și anume faptul că sunt o sentimentală dar și lașă,am renunțat.Lașitatea rămâne totuși  discutabilă,deoarece mă las în voia ei uneori din rațiune,ptr.că dacă studiez momentele în care am vrut să o înving făcând pe curajoasa,de fiece dată am pierdut..Mă rog, aspectul de față nu ar implica cine știe ce pierdere d.p.m.d.v. de aceea intenția rămâne încă în suspans.   
      Problema este că am uneori o dorință inexplicabilă de a-mi păstra toate gândurile care-mi trec prin cap.Aș vrea să nu pierd nimic din ce, acest mister al minții mi-l oferă secundă de secundă.Nu cred că sunt singura ființă care s-a întrebat,de ce atunci când nu vorbim cu cineva,vorbim în gând.Sunt milioane de cuvinte care îmi trec zilnic prin cap,unele le țin minte altele nu.Degeaba mă forțez să aduc înapoi gânduri despre ceva sau cineva care prin trecerea sa imaginară prin minte mi-a oferit o revelație.Nici vorbă de așa ceva,uitarea înghite tot.De foarte multe ori în noapte mintea devine lucidă și îmi scriu pagini întregi de roman,trec de la ficțiune la realitate,judec,mă judec,dau verdicte fac planuri,îmi doresc să le scriu pe ecran sau caiete,dar ochii obosiți de ziua lungă care le solicită privirea,refuză a se trezi și atunci încerc să-mi colectez ”creația ”în a o reproduce a doua zi.
                       

       Nu ai să vezi!...,ori rămân frânturi de gânduri ,ori nimic, de zici că cineva a șters o tablă precum la școală și abandonez a-mi nota ce în noapte mi se dovedea ceva genial de memorat.La fel ca și  visele de noapte care se duc în neant precum au venit.Pe unele le țin minte doar ptr.ceva secunde dis de dimineață,asemeni unui rezumat de proză,pe altele le uit de cum m-am trezit.Am încercat cândva să fac un jurnal al acestor năluci nocturne și peste timp le-am recitit:Senzația a fost de uimire,deoarece cu toate interpretările oculte sau științifice care se fac citite de mine pe unde găsesc,am constat că  mereu am fost pe dinafara semnificațiilor,totul fiind fără sens,prin urmare am șters tot și am renunțat a le mai băga de seamă.
        Cam aceeași senzație o am uneori și cu acest blog, mai ales  când răsfoiesc prin el recitind postări și mai mult datorită serviciului google de cuantificare și sortare a postărilor pe paginile cărora unii cititori poposesc aleatoriu și dau de scrieri din anii precedenti,că eu nu mai am răbdare să-mi recitesc absolut tot ceea ce am scris.Chiar mi se pare fără sens ceva ce am trăit la un timp și faptul că am încercat să imortalizez acele momente.
      Sunt clipe expirate, gânduri reprimate și până la final nimic nou sub soare,omenirea este un tot unitar ,diferența este că fiecare om se consideră unic.


         Spunea cineva ca în viață să faci în așa fel  încât să nu ajungi vreodată să spui,”îmi pare rău”.Este greu de a te conforma acestui subiect.Se știe că mare parte dintre noi ne naștem cu anumite limite.Partea rea sau poate bună este că;1).dintre aceștia fac parte și eu,2).planeta este populată de mai mult de 80% de astfel de oameni.Procentul evident l-am estimat din partea de limită a minții de care dispun.Problema este că puțini recunosc că fac parte dintre cei  limitați.Făcând filosofia de trei simplă a prostiei,să trec la etalarea limitelor mele.Prostia nu doare, spunea cineva (sigur pe prost,că pe altul îl lovește greu) prin urmare nu înțeleg de ce mă doare pe mine?.Am constat de multe ori când recapitulând momente din viață(cazul de față pagini de blog pesonal) în care  m-am exprimat cumva crezându-mă la momentul respectiv teribil de deșteaptă(lasă că în infatuarea interioară mă credeam genială), să constat apoi,că am dat la greu cu bâta în baltă cum se spune...pentru că printre altele, am la purtător o lipsa crasă de diplomație  în comunicare.

                               


          Comunicarea este puntea de legătură între suflete.Comunicarea este cea care te ridică,sau cea care te aruncă în gropile cele mai adânci ale vieții.Pot spune că multe gropi am ”pupat” la viața mea din cauza lipsei de inspirație într-un dialog.Degeaba îmi sclipea mie mintea după aceea,gândind că trebuia să spun asta sau asta,impresia s-a format,distanța s-a instalat iar eu a trebuit să cotesc pe alt drum.Este și asta o lecție de viață pe care oricât mi-aș însuși-o nu o pot trece niciodată.Pentru că înșiruirea de defecte personale continuă cu dorința de a fi perfectă în tot ce fac.Rezultatul?..Am devenit o perfectă în imperfecțiune.Asta se vede în momentul în care nu te mai caută nimeni.Chiar și o perioadă temporară.Că o legătură poate se reface peste timp,nu înseamnă că ești și apreciat,e mai mult ca sigur o conjunctură de viață când în lipsa a ceva mai bun rămâi disponibil.

        Dar evident cf.legilor universale totuși mai există și,resemnarea.Vrei nu vrei, mergi mai departe gândind că următoarea dată, nu vei mai face  greșeli și dacă le vei face nu-i nimic;Dumnezeu în marea lui bunătate nemărginită și-a creat o grădină fără limite,prin care te poți plimba nestingherit,cf.sintagmei, ”mare-i grădina lui dumnezeu”.
     Prin urmare, plec iar la plimbare!:)  



luni, 30 noiembrie 2015

În amintire!...


  
      Mai sunt cîteva zile și fac trei ani de când..de cand traiesc din, și ,cu o anume amintire.Trei ani de cand metaforic a trebuit sa merg pe o sarma imaginara si sa fac eforturi mari în a-mi mentine echilibrul.Trei ani de cand am inteles foarte multe si,nu am inteles nimic.Doar atât,cum că, acel, nu aduce anul ce aduce ceasul,este o realitate atat de dură incât ma intreb la ce bun mai trebuie si acel, a fi?.În tot acest timp am mers pe cursul vieții așa cum fiecare om o face după ce trece printr-o dramă,fie că pierde pe cineva drag fie că eșuează în fața unui obstacol.Pentru că ăsta ar fi sensul vieții,să/ți duci crucea mai departe cât îți este scris și evident să fie cât mai grea.
      Pentru că,(părerea mea),cineva sus este atent să nu care cumva să faci așa fel încât să-ți transformi o cruce grea în una mai ușoară.Am încercat și eu în acești trei ani să-mi duc existența ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat,să-mi reiau profesia la care renunțasem cu mulți ani înainte de dramă în scopul de a salva o viață,dar tot ce am clădit eu s-a transformat într-o dună de nisip și praful s-a ales de proiectele mele de speranțele mele.O perioadă am avut iluzia că mă mă redresez,chiar am reușit ceva timp, dar destinul meu nu are răbdare,nu este pe felia doleanțelor mele și asemeni unui magician ,la un semn făcut din bagheta magică, m-a adus din nou la un punct zero existential.
    Sincer am cam obosit cu acest repetitio al destinului care exact cand cred ca am facut ceva pasi înainte,ma trezesc aruncată inapoi de la un punct din care am pornit.Am senzatia ca  traiesc un permanet prezent al unui veşnic trecut și că m-am născut o amintire,trăiesc mai multe amintiri și indiferent cât de lung drum voi mai avea de parcurs pe viitor,ținta este spre lumea amintirilor din care am venit.Pentru  că din momentul în care venim pe lume intrăm în lumea amintirilor, când începe numărătoarea inversă..mai întâi părinții și rudele te trec în cartea amintirilor când în anumite ocazii încep comentarii de genul;”îți amintești cum arăta pe când era bebe în primele zile de după ce s-a născut, sau, cum  era la trei ani,zece, douăzeci,mai târziu la maturitate de către amici,care îți vânează fiecare schimbare a fizicului, comparându-te cu vremurile în care făceai cunoștință,etc, etc...Firesc, am și eu în suflet o carte de amintiri,cu toți cei intersectați în filele destinului meu,dar și cu persoana mea ,iar la anumiți timpi răsfoiesc paginile aducâdu-mi în imagine și în prezent chipuri care nu mai sunt pe lume,sau sunt departe de mine,vorbe,momente pe care mi le-ași dori prezente și câte și mai câte...Concluzie!?..

        Toţi suntem amintiri,toţi purtam cu noi amintiri,oare si pământul este o amintire?

         

joi, 22 octombrie 2015

E toamnă şi,....plouă,plouă!


  

      E toamnă şi ploua...iar eu aştept pe un peron de gară pustie de timp uitată,un tren care nu mai vine.Un tren pe care l-am prins la un anumit timp şi apoi l-am pierdut la alt timp fără ca eu să pot face ceva pt.a-l mai opri.Pentru că el şi-a schimbat macazul liniei ferate plecând printre stele,într-o altă lume,o lume  la care privesc şi  gândesc resemnată,încorsetată în propriile-mi angoase şi frământări sufleteşti.De mult viaţa mea nu mai e cum a fost .Mi-am strâns un bagaj de amintiri şi vise pe care nu mai ştiu cum să le gestionez.
    Trecutul şi viitorul le-am încătuşat aşa cum m-a încătuşat şi pe mine destinul prin fiecare zi în care prezentul nu este decât o zi fără nici un anotimp fără nici o culoare.Singurătatea clipelor este secondată de picăturile  de ploaie care îmi biciuesc faţa cu stropii reci furioşi pe surogatul lor de lacrimi calde ,prinse parcă într-o competiţie a vieţii în care fiecare caută să-şi impună supremaţia,curgând la vale precum viaţa pierzându-se asemeni acesteia  într-o mare nevăzută a uitării.
    Şi printre multele gânduri care îmi trec prin minte speranţa se înghesuie să-şi facă loc presărând petale de trandafiri parfum de flori de primăvară în mijloc de toamnă asemeni unei fata morgană ce bântuie deşertul de nisip sălbatic..
     E toamnă şi ...afară plouă , dar şi în suflet pentru că trenul meu pe care-l aştept,nu mai vine........


            

duminică, 12 aprilie 2015

sarbatori pascale...


       Nu poți trăi din amintiri,dar evident că nu poți fugi de regrete.Mereu mă întorc în timp și-mi spun retoric,dacă aș fi știut ce va fi ,altfel aș fi acționat în anumite direcții.Se pare că destinul meu însă și-a lăsat  semnul de carte de culoarea doliului la anul în care viața mea s-a schimbat iar pentru mine noțiunea de viitor a încetat să mai existe.M-am limitat la activitatea profesională ,la lupta pentru supraviețuire,la grija pentru cei rămași încă lângă mine și evident la reprimarea visurilor născute la un alt timp la o altă vreme când altfel percepeam viața.Privesc de multe ori în gol și încerc să înțeleg cu ce scop se întâmplă atâtea lucruri în viața unui om,mai ales cele neprevăzute.Gândesc la acest zid care se află în fața mea zi de zi ,un zid nevăzut dar atât de opac prin care sub nici o formă nu pot ghici ce anume se întâmplă a doua zi.
           Azi este zi mare,Paștele.Pentru mine o zi ca oricare.Sigur cu respectarea decentă a ritualului prin care ouăle se colorează,se cumpără cozonaci gata făcuți asezonând atmosfera casei cu aerul proaspăt de curățenie ceva mai superficială anul acesta, datorită vremii care anunța crăciunul mai degrabă decât această sărbătoare de primăvară.Azi voi merge mai întâi la cimitir apoi la părinți.Așa am obișnuit de trei ani încoace   pentru că așa am simțit să fac,deși lumea abia peste o săptămână merge ptr.a serba paștele morților.Eu voi lipsi ca de fiece dată întrucât sunt plecată din localitate.Au mai rămas niște telefoane să dau ptr.banalele urări pascale după ce ieri am trimis sms-uri către vechi prieteni chiar dacă puțini rămași, totuși f.prețioși cărora le port recunoștință veșnică. 
               Distanța dintre noi,nu este și nu a fost niciodată un impediment și nici nu s-a pliat vreodată pe sintagma,”ochii care nu se văd se uită”.De altfel nu cred și nici nu am crezut vreodată în această expresie pe care mulți o invocă în loc de scuză că au uitat sau uită pe cineva cu care a împărțit cândva o felie din pâinea neagră a sorții.Nici în iubire nu-i valabilă acolo unde există iubire adevărată și respect reciproc.Soțul meu a lipsit prin natura serviciului ani de zile de lângă mine,dar acest lucru ne-a apropiat și mai mult pentru că dumnezeu așa a lăsat să fii aproape de oameni și la bine și la greu.Am scris câteva rânduri pentru a nu trece cu vederea consemnarea unei așa importante sărbători și cum blogul până la urmă este a doua casă de suflet a mea,era păcat să nu-i dau puțină importanță.Iar cu acest prilej doresc trecătorilor mei cititori, sărbători fericite,încărcate de bucurii lumină și multă iubire.
                       Paște fericit!





luni, 16 martie 2015

Timp pierdut....


       Aerul rece dar proaspăt de primăvară pătrunde în casă concomitent cu o pală de vânt ce flutură draperia.Draperie trezită din amorţeala din iarnă când datorită gerului ,fereastra a stat mai mult închisă.Cu paşi uşori se apropie şi prima mare sărbătoare din an şi cu ea evident planuri de curăţănie şi de ceva cât de mici schimbări prin casă.De la un timp nu mă mai atrage să mai scriu pe blog şi mă bucur că încep uşor uşor să mă detaşez de virtual, drept urmare intru f. puţin timp pe aici.Citesc pe fugă de prin lista mea de blogroll,am tendinţa să mai scriu câte ceva dar abandonez după ce observ că mare parte din  trăirile mele coincid cu ale altora şi, dacă tot văd că alţii scriu mai inteligibil şi mai aparte subiecte comune pe care întâmplător le trăim, ce rost ar avea să mai insist şi eu pe aceeaşi temă.M-am axat pe vizionare la greu de filme şi documentare.
     Zapez tv neobosit şi mă amuz de ştirile care curg asemeni unui fluviu cu acţiunile instituţiilor ce nu mai contenesc cu arestările.Deja am senzaţia că a fi arestat a devent un trend şi uşor uşor se va instala o altă nouă viziune românescă pe principiul ;dacă toţi fac puşcărie fie că au furat azi un ou iar alţii un bou,de ce nu ar profita fiecare de moment şi ...care pe care.Asistând la tot acest spectacol care nu foloseşte la nimic,din moment ce imensele sume furate şi vehiculate sunt pe principiul"prinde orbul,scoate ochii",mă întreb retoric desigur,oare într-adevăr funcţionează justiţia divină sau dracii între ei se încaieră pe banii lor?.Am o speranță vagă,că dacă ar fi ceva în legătură cu dracul vom scăpa şi de ochiul acestuia,[că tot se spune că banii-s ochiul dracului] și atunci într-adevăr justiția va fi divină şi nu de vină.
          Weekendul acesta mi s-a consumat pe două mari falii.Sâmbătă când ,după ce am aspirat ,şters praful şi ceva ordine prin rafturi am pus şi rufele la spălat,după nici o jumătate de oră maşina a început să facă un zgomot de ziceai că a intrat un tanc în casă,după care  s-a blocat şi asemeni unui catâr s-a încăpăţânat să mai meargă.Evident ziua mi s-a stricat pe principiul ştiut a lui Murphi,"tot ce începe bine se termină rău "aşa că după o oră timp în care am încercat să fac pe meşterul,fără succes de altfel,m-am ocupat de telefoane în a găsi un meseriaş.După prânz cu greu am găsit pe unul,i-am spus ce defecţiune reclam, iar omul m-a asigurat că se rezolvă.Prevăzătoare am întrebat totuşi cât costă,iar când a dat verdictul m-am siderat,jumătate cât o maşină nouă.
           Am abandonat înţelegera şi ,cealaltă jumătate a zilei am intrat pe tot felul de situri pe tema maşinilor de spălat.Ziua a trecut,nu am rezolvat nimic,iar duminică,pauză.Toată ziua am urmărit filme în special comedii şi unele de societate.Este şi acest aspect un fel de a pierde timpul.Când mă gândesc la cât de scurtă este viaţa şi  la cât timp se pierde fără rost nemaipunând la socoteală şi orele de somn,constat că fiecare dintre noi îşi trăieşte cu adevărat viaţa doar un sfert din anii care ne sunt daţi.Dar "carpe diem "nu se dezminte nici peste timp deşi zău chiar urmând acest sfat tot rămân o sumedenie de clipe irosite fără rost.Ce motivaţie să fie oare şi în acest aspect?Desigur doar Dumnezeu ştie!Oricum bine că a venit primăvara şi nu am intrat în nici o astenie de gen cu toate că tonalitatea sorţii mele urmează acelaş ritm de ani şi ani de zile.


vineri, 2 ianuarie 2015

An nou....


S-a mai dus un an.Revelionul a trecut si el lasand in urma lui tone de confeti si milioane de artificii care pt.cateva clipe au eclipsat stelele cerului de iarna.Sperantele au urcat la cer pentru ca îngerii sa ia și ei aminte la misiunea ce o au de îndeplinit pentru fiecare .Au mai rămas  două zile de relaxare după care va  începe vacarmul zilelor golite de poleiala brazilor împodobiți și a luminițelor artificiale urmând escaladarea Golgotei.Acum depinde de fiecare de cum va ști să-și poarte crucea.Bineînțeles la cumpana anilor nu am ocolit obiceiul de a servi o felie de tort si un pahar de sampanie in a serba evenimentul.Pană la urmă am lăsat principiile de-o parte și la indemnul celor apropiati m-am gândit să-mi pun totuși o dorință.Mi-am dat seama însă ca nu am doar o singura dorinta ci atat de multe incat nu le pot aduna si comprima intr-una singura așa că am inceput să mi le spun in sir indian.Astfel că habar nu am care dintre ele a prins fix 12 noaptea astfel incat sa verific veridicitatea superstitiei.În fine,vorba cuiva,trecutul l-am văzut,prezentul îl văd,iar viitorul îl voi vedea.Cam acestea ar fi gandurile mele de început de an.



marți, 30 decembrie 2014

gânduri de sfârșit de an...


Un an se sfârșește,un alt an se pregătește.Mai e puțin și vom intra într-un alt tunel,ups,alt an.În fine, ce mi-e tunel, ce mi-e an!.Metaforic tunelul de fapt reprezintă culoarul prin care trebuie să mergem folosindu-ne mintea așa fel încât să nu confundăm lumința de la capătul tunelului cu farul vreunui marfar cum zicea cineva...Deocamdată iarna și-a început activitatea în forță aruncând peste oraș generoși fulgi de zăpadă îmbrăcând tot peisajul în alb așa cum de mult nu a mai fost cel puțin prin zona mea.Copiii sunt cei mai fericiți,au umplut aleile parcului cu larma lor  , întrecându-se care mai de care la construirea unui om de zăpadă.Oamenii mai fac cumpărături pe ultima sută de metri și asta nu doar în ideea de a-i prinde anul cu stomacul plin cum zic cârcotașii dar și pentru că unii salariați au liber multe zile, zile în care dacă nu ai ceva prin casă riști să te plimbi printr-un oraș pustiit precum cele din filmele americane rămase după vreun cataclism cosmic sau uman.Universul pare și el că și-a luat un mini concediu,nu comete nu seisme ci mici accidente umane Liniștea e aparentă desigur,că grijile între timp își adună hoardele barbare pregătindu-și invaziile și migrațiile viitoare..Personal după cum mi-am propus la începutul acestei vacanțe de iarnă,o duc într-o perpetuă grevă japoneză.Sigur puțin îi pasă universului de greva mea.important e că nu stagnez...Voi continua cu aceleasi pregătiri tradiţionale primind aceleaşi colinde cântate de grăbiţi copii în a-şi primi un bănuţ că ah, da, obiceiul cu covrigi, nuci şi mere cade..banu-i la putere. plictiseală mare,deci nici o schimbare.După ceva agitaţie după ritualul de trimitere felicitări mai pe mail,mai prin sms,în noaptea dintre ani,nu-mi voi pune nici o dorință că privind retrospectiv praful s-a ales de toate dorințele mele gândite cândva.Dar cum superstițile sunt generale, voi avea grijă să nu gândesc la nimic ci doar să privesc artificiile aruncate din belșug pe cerul nopții de iarnă și evident să-mi promit anumite schimbări de atitudine în anul ce vine.Să încerc a evita persoanele pe care nu le agreez și anume cele mereu puse pe ceartă, colerice, care din orice se supără, persoane în fața cărora trebuie mereu să fii atent la cuvinte, la ton, la exprimare, astfel pentru a evita un conflict cu ei de genul bombei de la Hiroshima.Sigur nu voi reuși să atenuez totul vreodată,ideal este să nu am de-a face cu aceștia dar din păcate ăsta-i  ”babilonul” ceresc în care existăm,locul unde ne adunăm pentru o perioadă suflete venite de nu știm unde ptr.a pleca spre cine știe unde.Și ca să închei ,sigur că mi-am proiectat și ceva obiective că nu se poate fără acestea deși ziua de mâine-i ca un zid ”care nu se înfiorează de a ta faimă Baiazid(metaforic aici baiazid este destinul).. că nu pot să nu-i dau și lui atenție așa ca de final de an :)..
                                                       LA MULTI ANI!


vineri, 5 decembrie 2014

2 ani...

Azi se împlinesc doi ani....Ce-ar fi de spus?....nimic mai simplu..un cer misterios,o mare deşi explorată în lung şi lat plină de o lume a tăcerii și totuși atât de enigmatică în zgomotul făcut de valurile-i care se izbesc de țărm..o corabie a propriului meu destin eșuată pe un țărm ce pare că se contopește cu cerul și marea ,iar eu într-o neputință de a mă ridica din starea incertă până la urmă firească....Se spune că cel ce pleacă din această lume urcă la cer pentru a veghea pe mai departe de sus asupra ființelor dragi lăsate pe un țărm.Mă rog,e greu să deosebești realitatea de legendă...Pentru că până la urmă nimeni nu știe nimic,totul ține de presupuneri ,de ceea ce dictează ceva din interiorul ființei umane să creadă... Cu trei zile în urmă când iarna părea că se instalează cu tot arsenalul ei știut,după o ninsoare care a îmbrăcat oraşul în albul ei imaculat,gândeam că va fi uşor să ajung la cimitir fără să mă împotmolesc în noroiul de pe aleea mică unde periodic merg să aprind candele.De trei nopţi însă o ploaie torenţială era gata să-mi demoleze planul şi să amân vizita ceva mai încolo când poate îngheţul va face drumul mai accesibil în zonă..În această dimineaţă toate negurile  si ale vremii şi ale universului meu interior s-au adunat....,ploaia măruntă, rece făcea atmosfera şi mai sumbră....,oameni ici şi colo răzleţi sub umbrelă treceau grăbiţi care încotro.Evident nu aveam de gând să mă împiedic eu de atât,doar am fost şi am rămas,"ana lui manole"...că nu degeaba mă simt prinsă între niște ziduri din care nu mai pot să ies și nici nu voi mai ieși vreodată...Vitează, am pornit spre destinaţie cu un alai de gânduri în amintiri amestecate cu valuri de regrete si de flashuri ale momentului trăit cu doi ani în urmă pe care credeam că timpul le va estompa şi nici nu am simţit când am ajuns la destinatie.Uneori mă uimeşte cum vremea pare să-mi citească gândurile şi să facă în aşa fel încât să-mi îndeplinesc dorinţa de a rezolva ceva ce poate însăşi aceasta îmi pune piedică.Nu am să înţeleg cum de ploaia s-a oprit,cum de poteca respectivă care în alte dăţi îmi afunda încălțămintea  în noroi acum era netedă şi accesibilă..Florile din vază  deşi ofilite păstrau culoara aurie a crizantemelor de toamnă pe care i le dusesm eu cu două săptămâni în urmă..am vrut să le schimb dar bizar deşi temperatura atmosferei e cu grade plus,în vază gheaţa cimentuise tulpinile acestora şi am abandonat....M-am recules câteva minute,după care am plecat pe aleea străjuită de-o parte și de alta de atâtea suflete duse într-o lume a misterului...cu povești scrise sau nescrise cu dureri și neputințe ale multora în a le face față...a început din nou să fulguiască ..doar calendaristic iarna e la ea acasă..cum acasă va fi și lunga iarnă ce o duc în suflet și nici nu voi mai căuta să înțeleg de ce divinității îi plac lacrimile și suferințele umane..


luni, 24 noiembrie 2014

reclame,reclame și nu știu unde aș re-cla-ma...

Este imposibil să poți citi ceva online.A cui a fost mintea aia diabolică în care cum deschizi o pagină de ziar (punct.ro) ți se ”inundă” tot ecranul cu orice reclamă cu trimitere spre situl respectiv,fără ca tu biet prostovan(aici mă plâng pe mine) să nu poați ieși din hățișul gândirii și a stresului spontan ce se instalază în ființă,când constați că tu mori de curiozitate să citești ce te interesează iar ei te trimit la mama dracului.Dorința de câștig este atât de mare că și pe la televizor au început să existe pauze mari de publicitate garnisite cu esențe de emisiuni....emisiuni care oricât de interesante ar fi până la urmă pierd interesul din cauza reclamelor..Sigur că în momentul când se vor lămuri mai toți că toate reclamele sunt doar ambalaje poleite și vor ajunge la concluzia că nimic nu-i mai adevărat decât sintagma(pentru mine deja verificată),pe afară e vopsit gardul,înăuntru este leopardul va mai trece ceva vreme...Eu înțeleg că fiecare are dreptul să posteze ce vrea pe internet ,eu înțeleg că pentru unii acesta-i un mijloc de a câștiga ceva în plus,sau că unii poate trăiesc doar din asta,dar implor,lasă-mi o portiță să pot și eu accesa dacă vreau sau nu să mă intereseze ceva cumpărături.Sau dă-mi posibilitatea să opresc idioțenia pe care o cred eu postată pe ecranul computerului meu personal pe care l-am cumpărat nu în urma reclamelor obositoare și stridente,ci de la un magazin din localitatea mea...Plasează naibii într-un colț al ziarului sau sitului de care mă interesez ce-ți poftește ție și eu dacă vreau dau clik,după ce voi citi ce mă interesează să pot a-mi menaja și eu ființa și așa bombardată de tot felul de ”asteroizi” de prin zonă sau de pe altundeva...Să mai amintesc și de reclamele video,cu sonor ce scoală poate un bolnav sau un copil din somn,eu sau altcineva crezând că în liniștea camerei se poate naviga pe net?...să nu mai spun de intenția de a asculta un mixaj de muzică preferată și intră reclamele care chiar de avertizeză că poți ignora reclama,apeși în zadar pe mouse,niște secunde exact timpul gândit cât să te facă să te răzgândești și să urmărești ce vrea cel intenționat din punctul lui de vedere și rău intenționat din al meu ,să vezi...și mai dau ăștia tot prin reclame și emisiuni pline de alte reclame,indicații de cum să eviți stresul...În ritmul ăsta ,frate,o să renunț naibii la internet și voi vizita din nou mai des standurile literare ,tarabele cu presă ..măcar pe acolo încă mai este o posibilitate să-mi aleg în liniște o carte sau un ziar..

marți, 14 octombrie 2014

despre nebunie....


Ziua de ieri a fost ziua în care fara motiv simteam în mine o bucurie de-mi venea să zbor printre floricele pe câmpii ,vorba cîntecului,hai să le adunăm copii..sigur am făcut abstracție de toată nebuneala ce am avut-o de suportat la birou prinsă în birocrația ce ne ocupă tot timpul că asta-i România...Și cum deh,bucuria nu-mi dădea pace stând agățată precum timbru de scrisoare de sufletul meu,am zis să-i găsesc totuși o explicație..și profitând de mici pauze de birou, mai dădeam o fugă și pe situri să mai îmi ocup mintea și cu alte meleaguri... iar cum mie îmi plac citatele la nebunie,hop ce mi-a ieșit în cale la prima deschidere?..de la net citire: "Nebunia este începutul bucuriei fără motiv”....ei ce spuneam! ..nimic nu e întâmplător pe lume,nu?..sau da?......bucuria mea s-a dezumflat precum un balon..gândul a devenit anxios..adică cum, care va să zică..sunt nebună?..și încep să privesc prin curtea altor semeni ai mei ,să fac comparații disecații și alte conotații,pentru a intra în normalitate..dar sigur am găsit multe lucruri care mă duceau cu gândul că nici ei nu-s departe de nebunia izvorâtă din anumite motive..și evident studiez mai departe și peste ce am dat..desigur peste alt citat....”într-o epocă nebună, a se crede neatins de nebunie este o formă de nebunie.”spune Saul Below...eeeeeee,cum e?..desigur bucuria începe iar să zburde firesc în ton cu proverbul cel cu capra..că m-am liniștit..și capra vecinului a murit....mai dau și drumul la tv,unde posturile au intrat într-o campanie electorală atipică  în care nebunia e la ea acasă..atâta diversiune nu am mai văzut vreodată...prin urmare intru în visare..visare care se dovedește, de la Schopenhauer citire:.”visul este o scurtă nebunie,iar nebunia un  lung vis”....și pentru consolare ajung și la maestrul Cioran care spune,”o existenţă care nu ascunde o mare nebunie n-are nici o valoare.”..domne valorosă mai sunt, îmi spun, dar imediat mă cert,ce valoare dacă nu am un nume?..sigur caut iar o explicație și ca să închei că o să înșir toate citatele cu ducere la nebunie pe aici,mi se transmite...”trebuie să fii genial sau nebun, ca să încerci să-ţi faci un nume într-o lume a numelor.”...cum genială nu sunt nici nume nu am,intru în normal,bucuria mi-a trecut..cenușiul din jur devine parcă mai cenușiu dar, răsuflu ușurată... sunt o ființă normală...că până la urmă, depresia devine o stare normală într-o lume,nebună,nebună..de legat...


vineri, 10 octombrie 2014

de ale inimii....


azi noapte inima mi-a reamintit că are şi ea importanţa ei în ecuaţia trupului meu....că durerea din partea ei poate fi şi fizică nu doar metaforică..o durere care m-a dus cu gândul la cât de uşor poate muri omul..nu,nu mi-a trecut viaţa prin faţă sau gând mă rog precum se spune ca atunci când omul părăseşte această lume..pentru că probabil nu era minutul meu spre cele veşnice..dar am stat simţind durerea puternică ,încăpăţânată în a nu lua nici un medicament cum de altfel făceam în alte rânduri pentru a înlătura mai repede bolovanul greu, plasat de nevăzut pe stânga trupului meu...m-am încăpăţânat în a suporta durera cu stoicism..să văd ce se întâmplă până la capăt..nu aveam gânduri nici de regret nici de revoltă ..ci doar de resemnare şi curiozitate..la intervale intermitente somnul mă fura şi alunecam într-o lume necunoscută cu amalgam de personaje pe care nu le-am cunoscut vreodată ,cu nişte locuri aride,cenuşii prin care nu-mi găseam locul..evident până la următoarea săgeată ce-mi spinteca trupul care mă trezea şi în întunericul din cameră mă aducea în prezent..în fine noaptea a trecut..cu ea şi durerea sau vocea inimii care posibil a vrut să se facă auzită în felul ei  ca eu să realizez că deh încă sunt vie,şi m-am trezit într-o dimineaţă în care ploaia ce-mi bătea în geam mi-a atras atenţia că  natura  are şi ea inima ei care plânge..



duminică, 5 octombrie 2014

când amintirile dor...

                    

 azi neavând treabă  prea multă,mi-am propus să fac ordine  în gânduri şi în blog  ...şi în loc să-mi păstrez atitudinea rece cu care mă pornisem să elimin tot ce poate fi eliminat de pe "retina" creierului, m-am trezit deodată că fără să chem fără să doresc s-a deschis seiful cu amintiri.....şi asemeni unui film proiectat pe un ecran s-au derulat toate întâmplările mele din ultimii ani care au devenit atât de vii încât m-am tot întrebat dacă eu am trăit ce am trăit sau ,este doar rezultatul unui scenariu pus la punct de vreun regizor celest,unde personajul principal sunt şi am fost eu....afundată în albastrul toamnei mele,cu umbre ale trecutului cu raze de lumină estompate în negrul de noapte al sorţii ce fosta-mi scrisă am recitit postări ale blogului şi publicate şi ascunse .......şi-n amestec de cuvinte,de flashuri ale vieţii pe care am trăit-o,m-am afundat în nostalgie,terminată cu melancolie pentru că toamna nu este toamnă dacă nu-şi asezonează plecatul păsărilor călătoare şi desfrunzirea copacilor cu aceste stări metaforice pe care ni le transmite...şi pentru că nu am reuşit să fac pe plac minţii m-am retras in adancul oceanului din fiinta mea,locul unde nimic nu mai contează...."Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit",spunea marele Octavian Paler...da,zic si eu,asa este ,un cantec dar depinde si de melodie,şi de mesajul pe care-l are,dar mai ales cat si cum intelege fiecare...
p.s.sigur clipul nu are legătură cu postarea(poate doar imaginea similară sufletului meu)..mie-mi place melodia,exact cum spuneam mai sus..muzica fiind o limbă universală evident cum că fiecare înţelege ce vrea,sau ce poate....
                   
            

                    

marți, 30 septembrie 2014

despre gafe....



Am constatat că am  şi eu o calitate între ghilimele fie vorba..Sunt maestră în gafe..Gafele sunt scăpări ale firii noastre făcute,ori din indolenţă,ori din sinceritate,precum copii care nu ştiu să se ascundă în spatele unor măşti,ori din prostie...sigur că raporatat la mine,în afară de indolenţă pot intra în oricare categorii enumerate..depinde însă de cine mă judecă..în anumite momente însă cred că nici cel mai dur judecător nu m-ar judeca aşa cum o fac eu despre mine..Încerc regrete greu de înăbuşit aducându-mi aminte de cuvinte scăpate fără voie urmare a primului impuls,sau poate le-am rostit cu voie crezând că astfel lămuresc eu o situaţie la acel moment..Sigur consider nici că nu-i nici o nenorocire în a-mi cere iertare,şi când constat că nu mai foloseşte la nimic,iar îmi pun cenuşe în cap......uenori se întâmplă ceva neaşteptat..persoana respectivă ori nu te bagă în seamă  şi mirată întreabă:dar pentru ce ,întărind,chiar nu am de ce"..Sau ,te-ai ales cu o caracterizare nu prea plăcută,sigur nu afişată,pe care cu greu o mai poţi restabili în favoarea ta...şi de regulă ţi-ai luat adio şi n-am cuvinte de la acea persoană după ce constaţi că datorită gentileţii ţi-a răspuns puţin distrat.."a,când?, zău, nici nu am băgat de seamă"..Partea proastă e că ,posibil chiar să aibă dreptate iar eu ca proasta să mă fi demascat aducând în discuţie o întâmplare mai veche şi...evident, m-am lipit!..sigur, nu de admiraţie ci de distanţare..Concluzia este cea firească pe care am constatat-o de ani de zile..conform zicalei ,"dacă tăceai filosof rămâneai "mi se pare cea mai de folosit în orice situaţie..tăcerea..cum se mai spune, tăcerea e de aur...dar ce te faci  cu cei care te provoacă?..pentru că am întâlnit persoane atât de insistente în a te provoca de nu poţi să te ţii de principii oricât ai dori....eu deh,conform zodiei mele cea a taurului(sigur mai există şi un ascendent pe care nu mi l-am aflat vreodată cel care mă detaşează de această zodie în multe aspecte ale caracterului meu),dar principalul este f. elocvent..ca şi taurul sunt f. calmă,ca şi tăuraşul aeriană uneori,dar ca şi respectivul gen,să nu văd roşu în faţa mea..că m-am dus!..mă arunc înainte exact ca boul în multe situaţii şi evident ies "învingătoare",adică aut din arenă ,însângerată şi ,toreadorul victorios..eh am făcut şi eu o metaforă dar ,dacă şi acum e gafă măcar o fac pentru mine:)..că azi ,nu de fapt ieri, am făcut o gafă faţă de cineva şi mă tot gândesc ce atitudine să iau..cum să dreg busuiocul..de fapt mai bine tac..chiar dacă nu ştiu şi dacă mă ţin de cuvânt..depinde cât de" roşu" mi s-a prezis din astral:)..hai să avem o zi bună că de cele rele,cred că ne-am cam săturat..bună dimineaţa!


joi, 5 decembrie 2013

un an...:(


un an..a trecut un an de cand cuvintele nu mai au rost..un an in care drumul vietii noastre a luat sensuri diferite..un an in care am ratacit printre amintiri încercând sa patrund dincolo de vălul misterios al vietii si al mortii..un an în care am sperat ca trăiesc un vis din care sa ma pot trezi si sa reiau firul vietii de unde s-a întrerupt..un an in care  vis imi pare ca ne-a fost viata toata..un an in care lumea pentru mine nu mai e cum a fost..un an în care ramasă singura pe stanca sorţii inconjurata de furtunile vietii,am urmarit cu privirea corabia destinului care te-a luat spre o directie necunoscuta din pacate şi fara de intoarcere.....un an..a trecut un an....iar visele-mi se sparg de tarmul vietii pierzandu-se in spuma timpului..un an in care am trait infernul  zilelor apuse si am oscilat intre a fi sau a nu fi..un an in care plansul nu a fost alinare ci supliciul unei pedepse pe care fiecare dintre noi o primeste si o traieste inca de la nastere....neintelese sunt caile domnului neintelese sunt patimile vietii...a trecut un an si cati or sa mai treaca ratacind pe drumuri nestiute pana la marea reântâlnire,dacă şi există aşa ceva..un an..atât a trecut...dar mie-mi par zeci în tăcerea care mă-nconjoara,cu sunetul mut al unui telefon de la care tot aştept un semn,la uşa casei care se deschide dar nu pentru tine...un an...off!



luni, 20 mai 2013

remember....


ce pot să mai spun ,ce pot să mai scriu,când de şase luni de zile trăiesc parcă o altă dimensiune..când după şase luni de zile,nu ştiu de sunt moartă sau sunt vie..când după şase luni de zile,doar vântul mi-a rămas prieten şi o mare  însingurată,care asemeni mie,aparent liniştită,îşi sparge valul, uşor, de ţărm ,spre a nu deranja pe nimeni,dar în adâncul ei,o lume clocoteşte...deasupra cerul al cărui senin albastru s-a estompat în umbra norilor ce negri se adună şi în jur e doar tăcere..dar privirea mea străpunge dincolo de nori,unde eşti tu şi, câte cuvinte nespuse valsează pe portativul gândului asemeni unor note muzicale ce compun o simfonie!..amestec note,game şi solfegii în volbura sufletului meu,mai toate ,amintiri,vorbe,conversaţii,divergenţe şi nu pot să cred că a fost atâta timp între noi...timp în care, am luptat să-l folosim de parcă am fi trăit veşnic,iar el ne-a separat brusc fără explicaţii destinul în două...cer şi pământ,zi şi noapte,apă şi nisip,pustiu la nesfârşit..."tot ceea ce nu este veşnic,este veşnic inutil",spune un citat..inutil este şi timpul meu,veşnică-i tăcerea ta,doar viaţa merge înainte şi în urma noastră rămân doar cuvinte...cuvinte pe care uneori le-am scris pe nisip alteori în piatră..cam asta-i viaţa noastră toată..




sâmbătă, 23 februarie 2013

destine frânte...

se scriu prea multe romane,se publică prea multe cărţi şi lumea nu are timp să le citească...doar viaţa este singura care nu va fi egalată de nici un autor,pentru că lumea nu citeşte ci chiar trăieşte cartea pe care viaţa o "scrie" după structura de bază a oricărei scrieri literare: introducere,cuprins şi încheiere...iar noi citim, trăim  şi plângem ...ieri am plâns în mine cât pentru secole..vestea că un bun prieten  al nostru de familie a plecat şi el la cele veşnice,prematur,m-a dărâmat..o altă carte a vieţii s-a închis..un alt destin s-a frânt...am încercat să o consolez pe a lui soţie,dar în ce măsură poţi alina o durere când şi în mine o rană e proaspătă..sigur am găsit o motivaţie de genul cum că, uite acum sunt amândoi acolo sus să-şi umplu veşnicia şi ..mai ce dumnezeu să spun când şi eu balansez între a fi sau a nu fi,a exista sau a nu exista o lume de apoi....la urma urmei nu a venit nimeni de acolo să ne spună adevărul..devenim filosofi doar când moartea ne trezeşte,dar uităm sau ne resemnăm repede când viaţa ne pune la jug amintindu-ne că nu am venit la odihnă pe acest pământ..de la un timp însă,omenirea pare din ce în ce mai dezorientată...biserica ne consolează de mii de ani cu reântoarcerea lui Hristos,nenorocirile se ţin lanţ,toată lumea acuză pe toată lumea,copii se nasc bolnavi,familii se destramă,cei norocoşi, e drept foarte puţini la număr,îşi sfidează semenii prin orice mijloace,iar moartea îşi flutură steagul pe cerul nevăzut al sorţii.....şi totuşi iubim această "bibliotecă"a universului şi facem orice să mai respirăm aerul chiar dacă uneori otrăvit al acesteia...şi nu ne abatem nicicum,(chiar dacă dorim acest lucru )de la structura de bază  din cartea vieţii...introducere(te naşti),cuprins(trăieşti)  încheiere(şi mori)....atât!


luni, 31 decembrie 2012

LA MULŢI ANI!.......



câteva rânduri în această zi de sfârşit de an....mulţumesc din suflet tuturor celor care au fost alături de mine cu gândul,cu sufletul în aceste momente deosebit de grele prin care trec!.....
noul an ce vine , să vă aducă mult mult noroc în toate..pentru că norocul este sarea în bucate..fără de noroc nu ai nici sănătate,nici realizări nici iubire..aşa cred eu.....aşa am observat eu din experienţa mea de viaţă...de aceea vă doresc din tot sufletul să aveţi parte de  munţi de noroc şi de sănătate ,ptr.că aşa veţi avea parte şi de împlinirea a toate dorinţelor pe care le purtaţi în suflet şi în gând..
să aveţi o primăvară veşnică în suflet şi,fiecare zi să vă fie sărbătoare!
mulţumesc mult că existaţi...
vă îmbrăţişez cu  multă iubire!
 LA MULŢI ANI!



mesaj

toate articolele postate sunt inspiraţie şi creaţie proprie.. de aceea e bine să nu plagiaţi şi ,dacă totuşi o faceţi,adăugaţi vă rog o trimitere la sursă..nu am să invoc drepturile de autor,deoarece eu cred în justiţia divină şi nu în cea umană:).. imaginile însă sunt luate de pe net,iar cele cu drepturi de autor au înscrise pe ele situl respectiv..pe această cale mulţumesc mult tuturor creatorilor acestora..
-

Totalul afișărilor de pagină

Image du Blog joliscoeurs.centerblog.net
Source : joliscoeurs.centerblog.net sur centerblog.